Asta este o intrebare pe care o adreseaza toti cei ce doresc sa fie cetateni romani, indiferent de articolul din Legea cetateniei romane pe care aplica dosarul.
O sa detaliez aici care sunt timpii de asteptare la momentul actual.
Pentru cei care aplica pe articolul 8 din Lege, dupa depunerea dosarului complet si alocarea numarului dosarului, dureaza aproximativ 2,6 – 3 ani pana cand vei fi invitat de catre Autoritatea Nationala pentru Cetatenie la proba interviului, prin email sau scrisoare recomandata.
Va trebui sa te prezinti la data si ora stabilite si vei fi intervievat de Comisie prin adresarea unor intrebari generale de limba romana (scris si citit), istoria, geografia, dreptul constitutional si imnul de stat.
La momentul interviului, in sala nu este admisa prezenta avocatului, fiecare petent intra singur si discuta cu membrii Comisiei.
Dupa cateva zile ti se comunica daca ai promovat interviul, dupa care astepti ca Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie sa emita Ordinul.
Pentru cei care aplica pe articolul 10 din Lege, dupa depunerea dosarului complet si alocarea numarului dosarului, dureaza aproximativ 2 ani pana cand dosarul este solutionat si se emite Ordinul de catre Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie.
Pentru cei care aplica pe articolul 11 din Lege, dupa depunerea dosarului complet si alocarea numarului dosarului, dureaza aproximativ 3,6- 4 ani pana cand dosarul este solutionat si se emite Ordinul de catre Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie.



Ce fac dupa emiterea Ordinului de (re)dobandire?
Dupa ce Ordinul este emis de catre Presedinte, vei fi instiintat printr-o scrisoare recomandata sau prin email ca dosarul a fost admis si vei fi invitat sa depui cererea pentru juramantul de credinta. Dupa inregistrarea cererii, vei fi programat pentru juramant la o data ulterioara (sa retii ca sunt timpi de asteptare de peste 6 luni pentru cei care depun juramantul de credinta la sediul Autoritatii).
Juramantul de credinta fata de Romania se depune fie la sediul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie (pentru petentii care au domiciliul sau resedinta in Romania), fie la Consulatele romanesti din tara in care locuiesti in mod legal.

